marți, 22 martie 2016

Akasha II

Noaptea se întinde într-o poiană de muşchi verde curgător. Se mulează perfect pe trupul ei gol şi o îmbrăţişează în iubire şi respect, armonizându-se cu pielea ei şi dezmierdându-i simţul tactil. Este absolut superb să ştie că toată natura este de partea sa şi îi oferă atât de multă siguranţă şi acceptare. Peste tot pe unde întoarce privirea ceva îi zâmbeşte, o floare, un copac, cerul, pietrele, apa, aerul. Când alege să doarmă, deşi o face de multe ori din obişnuinţă şi nu pentru că simte această nevoie, visează că este în Cealaltă Lume şi că în mijlocul pieptului ei este deschis un portal prin care curge iubirea din acest tărâm.
  *****
- Isisu, nu te-am întrebat niciodată de ce aici am trupul gol? Deseori, în timpul odihnei, când călătoresc în Cealaltă Lume port veşminte, la fel cum era când locuiam acolo.
Isisu prinde a chicoti, se aştepta la întrebarea asta din moment ce cunoştea gândurile Akashei înainte ca ea să le conştientizeze.

- Pentru că eşti zeiţă Akasha. Un zeu nu are niciodată nimic de ascuns. În plus, natura nu ascunde nimic de tine. Aici este transparentă. Nu ai nimic intim, doar al tău, pentru că nu există nimic înafara ta. Aici simţi cu uşurinţă vibraţiile frunzelor şi comunici cu pomii. Ce nevoie ai avea de acoperăminte când se ştie cine eşti şi eşti conectată conştient la Tot Ceea ce Este?
****
- Uite Isisu. Du-mă acolo te rog.
Akasha zărise în depărtare o cascadă cu o apă azurie diamantată ce îşi schimbă înfăţişarea de fiecare dată când o priveşti. Este ca o pătrundere în profunzimile ei, în cele mai adânci mistere ale Spiritului ce crease tot In'ul.
- Isisu, de fapt, caracteristica acestui loc este că: nu există dualitate, nu? Poţi experimenta creaţia fără să existe dualitatea.
Isisu răspunde nechezând. De fiecare dată când nechează din nările sale ies mici aburi cristalini ce se contopesc cu atmosfera, rămânând suspendaţi în aer asemeni unor pietre preţioase. Îţi poţi da seama ce drum a parcurs inorogul numai urmărind dâra de diamante pe care o lăsă în urma lui.
- Da Akasha. Aceasta este lumea din interior. De aici provine şi numele ''In''. Niciodată în lumea din interior nu o să existe dualitate deoarece totul are voie să existe fără că altceva să fie distorsionat pentru a servi totului. Este INima Creatorului. Lumea aceasta este Inima ta.Cum să îţi explic mai bine ca să nu existe confuzie?
- Aha!
Inorogul face câteva salturi modelând spaţiul într-un tablou tridimensional, sferic, poziţionând-o pe Akasha în centrul acestui tablou. În câteva mişcări, călăuza reuşeşte să construiască aspecte ale Celeilalte Lumi în detaliu minuţios. Suflă apoi aburii cristalini peste ele şi tabloul prinde viaţă. Personajele din el îşi trăiesc poveştile. Se aşeză apoi lângă Akasha şi îi arată.
- Uite acolo.
Primul peisaj înfăţişează doi oameni primitivi, un bărbat şi o femeie, care stau îmbrăţişaţi într-o peşteră. În afara peşterii, peisajul este ostil. Trunchiuri imense de copaci şi animale foarte mari care se luptă unele cu celelalte.
- Vezi ce se petrece? Duritatea mediului în care au trăit i-a făcut pe oamenii uituci să experimenteze sentimentul de siguranţă atunci când se îmbrăţişează. Asta este dualitate.
Apoi, sfera tablou se roteşte şi în faţa lor apare un peisaj cu un câmp de bătălie.
Akasha era obişnuită cu astfel de fotografii. Şi le amintea foarte bine din experienţele Celeilalte Lumi.
Pe câmpul de bătălie, un bărbat cu ochii mici, în floarea vârstei, se pregăteşte să înjunghie un alt bărbat doborât la pământ. Atunci, gândurile sale se aud clar şi răspicat asemenea cristalului. ''Baia asta de sânge trebuie să înceteze! Omul pe care urmează să-l omor este asemeni mie. Poate şi el are o soţie care îl plânge acasă, poate şi el are copii ce nu-şi vor mai vedea tatăl niciodată. Cu ce sunt eu mai bun dacă iau viaţa acestui om?''. Apoi, un alt gând de-al bărbatului prinde glas răsunător: ''Daca nu-l omori tu pe el, te omoară el pe tine. Aici nu e loc de tocmeală!''. Bărbatul înfipse sabia adânc în plexul celui pe care-l privea ca adversar, după un mic moment de ezitare.
- Aceasta este dualitatea, Akasha.
Înainte ca inorogul să învârtă din nou sfera spre o altă epocă Akasha întrerupe tăcerea.
- Isisu, toate lucrurile astea s-au întâmplat, nu-i aşa? Tot ce îmi arăţi tu aici este adevărat…
Inorogul pufăi.
- Akasha, toate acestea se întâmplă chiar acum. Momentan îţi este dificil să înţelegi dar cu cât vei intra mai mult în profunzimile Fiinţei tale cu atât îţi ca fi mai uşor să înţelegi şi îţi vei reaminti că tot ceea ce ştii este în egală măsură adevărat cât este şi fals.
- Ştiu că sufli diamante Isisu, dar chestia asta pe care mi-ai spus-o sună total anapoda şi paradoxal. Cum poate ceva să existe în acelaşi timp în care nu există.
Inorogul râde cu poftă.
- Înainte să mă creezi şi să mă însărcinezi cu rolul de călăuză, m-ai avertizat că vei pune multe întrebări căci ai o minte de nestăvilit şi m-ai rugat să am multă răbdare. Evident nu cunosc altceva decât răbdarea căci este singura posibilitate pe care o am. Iar când nu există timp care curge ci doar Eternitate, răbdarea este componentă de netăgăduit a creaţiei.
- Imaginează-ţi Akasha că ţii în mână o sferă.
În mână Akashei, apăru o sferă luminoasă făcută dintr-o reţea energetică de meridiane şi paralele ce se intersectează unele cu celelalte pe toată suprafaţa ei şi în interior. Toate aceste linii pornesc din centrul sferei, un punct luminos ce conţinea toate posibilităţile. Un torus.
- Acum, vezi tu punctul din sferă? Centru acesta luminos? El conţine toate posibilităţile şi toate imposibilităţile. Este paradoxul care conţine infinitul într-un singur punct. Din acest centru pornesc spre manifestare toate posibilităţile. Ceea ce tu vezi ca linii paralele şi meridiane ce se intersectează sunt de fapt posibilităţile manifestate. Adică puse în practică. Un gând nu e nimic altceva decât un gând până când el nu este pus şi în practică. Aşa se naşte creaţia. Din punctul acela luminos vine toată creaţia şi acolo se întoarce întotdeauna, în toate direcţiile posibile.
-Spre exemplu, uite, vezi tu linia aceea galben luminos? În sfera din mâna ei se aprinde un filament galben. Akasha dă aprobator din cap.
- Acea linie galbenă de pe suprafaţa sferei este viaţa oamenilor primitivi pe care tocmai i-ai vizualizat.
În sferă se mai aprinse un filament, paralel cu cel galben, însă roz de această dată.
- Filamentul roz este viaţa luptătorilor pe care i-ai vizualizat mai devreme.
Deşi ei par veniţi dintr-un timp liniar, ce are că perspectivă trecutul şi viitorul, în adevăr ei trăiesc experienţa simultan. O trăiesc în acelaşi timp sferic.
Mintea cu care tu eşti obişnuită să gândeşti lucrurile nu poate sesiza această subtilitate decât dacă îşi depăşeşte condiţia de liniaritate şi se plasează într-o dimensiune sferică. Ca să spun aşa e ca şi cum ai nevoie să te urci într-un balcon ca să priveşti lucrurile.
Akasha stărui câteva momente, apoi cu o grimasă copilărească spuse.
- Înţeleg Isisu. Înţeleg ce vrei să spui. Sfera din mâinile mele face lucrurile să fie extrem de simple. Dar de ce îmi spui acum toate astea?
- Pentru că va trebui să te întorci în Cealaltă Lume Akasha, cu toate aceste informaţii. A venit vremea unei noi ere iar planeta care vă găzduieşte trupurile trece printr-un mare salt. A venit vremea ca uitarea să se transforme în cunoaştere şi certitudine şi a venit vremea ca oamenii uituci să îşi transceada limitele pe care cred că le au.
- Trebuie să mă întorc? Dar nu vreau să mă întorc Isisu. Vreau să rămân aici cu tine. Vreau să mă înveţi şi să creez alături de tine Isisu.
Inorogul pufni şi trimise pe chipul Akasei o mulţime de cristale colorate. Isisu lipi botul de obrazul ei şi o mângâie fin cu multă iubire. Apoi spuse cu o căldură celestă.
- M-ai avertizat că vei spune asta. Tărâmul acesta îţi aparţine. Înainte să primeşti uitarea l-ai creat pentru tine şi pentru oricine îşi doreşte să experimenteze acest loc. Este tărâmul în care exişti întotdeauna. E suficient să te gândeşti la acest loc şi la zeiţa din tine ca să ajungi instantaneu aici.
Chiar dacă regulile Celeilalte Lumi sunt dificile şi greu de penetrat, odată ce reuşeşti să ajungi la luminiţa aceea, odată ce reuşeşti să o conştientizezi şi să intri în contact cu ea, totul se schimbă. Sufletul este un magnet şi atracţia sufletului spre acasă este de neoprit.
Chemarea ...

miercuri, 23 decembrie 2015

Akasha

[partea I]
Nu există furnici. Sau dacă există nu-i ciupesc pielea. Nu există nici păianjeni şi nici ţânţari. Sau dacă există, nu-i vede ea. Călătoreşte pe unicorn în fiecare noapte, prin tot ţinutul, şi nu-şi aduce aminte să fi cunoscut pace mai adâncă. Tot acest tărâm feeric este al ei, este parte din ea.
La Cealaltă Lume, lumea din exterior, se gândeşte rar pentru că nu-i lipseşte nimic de acolo. Celor pe care îi iubeşte le trimite iubire în nişte biluţe mici de mărgăritar ce se găsesc în mijlocul nuferilor cu o mie de petale. De îndată ce cuprinde o astfel de fiinţă între degete, micuţa mărgea începe să strălucească şi să vibreze, apoi îşi schimbă culoarea din auriu în bleu, pentru câteva secunde. Pe suprafaţa ei apare chipul destinatarului apoi se ridică rapid în văzduh şi dispare în Cealaltă Lume, contopindu-se cu destinatarul.
Acest tărâm seamănă cu Pământul, însă nu este Pământul aşa cum îl cunoaşte ea. Nu este deloc aşa cum îl ştie pentru că aici, în ''In'', nu există prădători. Nu trebuie să te temi pentru viaţa ta, căci acest tărâm permite vieţii să existe în armonie cu sine. Natura e în simbioză cu Tot Ceea ce Este permiţând fiecărui atom să existe fără că alt atom să fie asimilat sau transformat pentru asta.
Ar fi zis cândva, cu mulţi ani în urmă, că un asemenea loc trebuie să fie de-a dreptul plictisitor, însă acum, după maturizarea ei, ştie cu siguranţă: este mai frumos şi mai incitant decât a putut visa vreodată! Şi poate că a mai fost aici în visele ei aici, poate locul acesta nu îi este atât de străin.
Asemeni Pământului, în ''In'' timpul pare că se scurge, existând un ciclu noapte-zi dar aici, acest ciclu există doar pentru plăcerea culorilor de a se iubi pe ele însele; pentru că noaptea, sub strălucirea stelelor, natura emană lumină. În aparentul întuneric al nopţii, totul străluceşte. Până şi pielea ei străluceşte în mii de diamante microscopice, roz şi mov.
Într-o zi l-a întrebat pe inorogul ei Isisu de ce sunt doar ei acolo?
- Te deranjează? Întreabă Isisu.
- Nu. Doar că mi se pare ciudat. Adică în Cealaltă Lume asta ar fi o ciudăţenie. Spre exemplu pe tine cine te-a creat Isisu?
- Tu m-ai creat.
- Eu? Şi de ce nu-mi aduc aminte să o fi făcut?
- Pentru că nu ai cerut să-ţi aminteşti. Vezi tu, tot acest tărâm este creaţia ta Akasha. Tu conţii tot ceea ce vezi, simţi sau gândeşti din acest tărâm. L-ai creat pentru a-l putea explora, pentru a-ţi putea cunoaşte puterea de Creator. Iar pe mine m-ai creat pentru a-ţi fi călăuză, în cazul în care te vei împotmoli în Cealaltă Lume.
- Păi şi cum de nu te-am văzut niciodată acolo Isisu?
- Acolo există alte reguli Akasha. Acolo nu poţi vedea ce nu crezi cu adevărat că există iar Unicornii sunt făpturi din altă lume în Cealaltă Lume. Însă dacă nu-i poţi vedea nu înseamnă că nu există. Copiii ne văd adesea. Ai prins ironia nu? “Unicornii sunt făpturi din altă lume în Cealaltă Lume.”.
Akasha zâmbeşte, este însă prea prinsă în propriul şirag de gânduri ca să sesizeze jocul de cuvinte al inorogului.
- E ciudat ce îmi spui tu Isisu. De ce am simţit de atâtea ori rătăcire, de ce am experimentat rătăcirea dacă tu îmi erai călăuză?
- Nu ai fost niciodată rătăcită. Doar ai crezut că eşti pentru că nu îţi aminteai adevărata ta identitate şi te vedeai singură şi separată de Tot Ceea ce Este. Şi în Cealaltă Lume gândul este cel care crează realitatea dar spre deosebire de “In”, unde efectele sunt vizibile instantaneu, pe Cealaltă Lume efectele se observă în timp şi spaţiu. Omenirea este propria ei creaţie. Dacă tu te-ai gândit singură, ai experimentat singurătatea. Este regula Creatorului. Pământenii o numesc liberul arbitru. Ai experimentat realitatea singurătăţii şi a rătăcirii fără să fii cu adevărat singură şi rătăcită. A fost o simulare. Dacă ai fi fost cu adevărat rătăcită nu ai fi putut să ne pictezi şi să te întorci Acasă.
- Acasă. Acasă este cu adevărat o stare a spiritului. Experimentez libertatea aici. Nu m-am simţit niciodată atât de lipsită de limitare şi atât de liberă cum mă simt aici.
- Da. Şi ca să-ţi spun sincer, nu te poţi rătăci. Niciodată. Nimeni nu se rătăceşte niciodată. Experimentează aparenţa rătăcirii, simularea rătăcirii şi poate fi cu adevărat dureroasă privită din mijlocul experienţei. Cum se detaşează de experienţă şi se relaxează, oricine realizează că există şi perspective mai înalte. Ai învăţat deja pe Cealaltă Lume că aparenţele nu sunt realitatea ultimă.
- Viaţa există! Indiferent de aparenţe, viaţa există! Aşa spunea Richard Bach.
- Fiecare carte pe care ai ţinut-o în mână ţi-a fost călăuză chiar dacă ai fost inconştientă de multe ori de lumina cuvintelor pe care le citeai. Fiecare carte ţi-a fost trimisă de către tine. Tu ai făcut toate astea! Nu e minunat să fii multifuncţional, multidimensional şi omniprezent  Akasha?
- Sună fascinant ce spui tu Isisu, însă mi-e dificil să înţeleg. Dacă eu sunt şi creator şi parte din creaţie de ce nu-mi aduc aminte de asta? E frustrant să ştii că ai aşa o putere şi să nu ştii cum să o foloseşti! Asta nu vine cu manual de utilizare?

- Ai răbdare. Viaţa există e momentan suficient. Fii conştientă. Respiră fiind conştientă că respiri în fiecare moment. Promit că uşile se vor deschide pe rând, la momentul potrivit, exact aşa cum ai cerut. Între timp, uşile sunt deschise deja, după cum le-ai făcut. Orice aspect al Creaţiei este etern disponibil.

vineri, 11 septembrie 2015

Despre o inimă care bate


"Da-da, da-da, da-da, da-da, da-da". O lumină albastră în faţa ochilor ei care plutea de la un copac la altul. Scutură din cap de câteva ori, însă lumina nu dispăru. Un fior rece îi străbătu şira spinării şi îşi simţi corpul electrizat. Acum erau două lumini albastre de dimensiunea unui greph care se învârteau într-un dans spiralat una în jurul celeilalte, energia feminină în perfect echilibru cu energia masculină. Dintre ele apăru o a treia sferă de lumină. Era mai mică iar culoarea era mai deschisă.
"Lumina naşte lumină."
"Da-da, da-da, da-da, da-da, da-da."
Se lăsă pe spate şi privi cerul. Nimic nu era aşa cum îşi aducea aminte. Nimic nu era cum i se spusese că este. Totul era mult mai mult decât şi-ar fi putut imagina cineva vreodată. Stelele picurau lumina peste ea.
"Da-da, da-da, da-da, da-da, da-da."
Inima şi ritmul ei precis. Întreg trupul îi era o armonie de sunete, o melodie a creaţiei.
- Dă-mi cel mai fin auz din câte există în Creaţie. Mai presus de toate vreau să Te aud.
Din nou, fiorul electrizant îi străbătu şira spinării, era confirmarea ei că cererea i-a fost aprobată. Simţi cum se afundă în covorul moale de frunze şi devine una cu pământul, din ea izvorau acum toate apele planetei, în ea îşi găseau somnul toate trupurile lumii, în adâncurile ei se făureau diamantele şi pietrele preţioase, în creuzetul iubirii sale îşi găseau sfârşitul şi începutul toate formele ce au existat şi vor exista.
- Dă-mi cea mai clară vedere din câte există în Creaţie. Mai presus de toate vreau să văd.
Închise ochii şi văzu. Văzu cum se afla dincolo de timp şi de spaţiu, văzu cum se întinde la infinit şi cum ia forma unei coli de hârtie pe care se desenează toată existenţa. Văzu că ea era cel care desena, ea era însuşi desenul şi ea era cel care dăinuia în eternitate dincolo de moarte.
"Da-da, da-da, da-da, da-da, da-da."
- Dă-mi cel mai adevărat simţământ dintre toate câte există în Creaţie. Mai presus de toate vreau să simt.
Îşi îngropă mâinile în ţărână şi simţi cum viaţa îi părăseşte trupul şi o nouă viaţă ia naştere în el. O altfel de viaţă şi totuşi aceeaşi viaţa, dar viaţa aceasta avea gustul dulce ca nectarul şi parfumul cel mai rafinat. Această nouă viaţă cuprindea dimensiuni noi şi neexplorate de o frumuseţe răpitoare care se armonizau într-o melodie ce nu putea fi auzită decât de cel mai fin auz.
"Da-da, da-da, da-da, da-da, da-da."
- Dă-mi cea mai înaltă percepţie pe care o pot avea acum despre lume, despre viaţă, despre tot.
Se simţi trasă din realitatea pe care o percepea şi dintr-o dată în faţa ochilor ei Totul curgea, Totul se mişca, Totul respira. Culorile erau vii. Culorile se amestecau una cu cealaltă. Peste tot în jurul ei erau tipare geometrice minuscule ce se împleteau unele cu altele în diverse forme.
Îşi ridică mâinile în faţa ochilor şi văzu ca trupul ei era făcut din lumină fiecare celulă având formă de diamant. Toată această energie pe care o percepea era în mişcare. Nimic în jurul ei nu era static. Nu exista nimic care să stea pe loc. Pomii respirau, puteai sesiza cu o mare uşurinţă cum trunchiurile şi frunzele se dilatau şi se contractau. O continuă mişcare de deschidere şi închidere în faţa Fluxului. Formele nu mai erau delimitate unele faţă de celelalte ci mai degrabă în continuarea unei forme o altă formă lua naştere.
Viaţa făcea dragoste cu sine pentru a da naştere vieţii.
Ea era vie. 

luni, 3 august 2015

Cântec de leagăn

Când eram mică cântam, cântam numele tuturor celor pe care îi întâlneam. Habar nu aveam să vorbesc dar cântam, stâlcit cum îmi ieșea, sunetul era vindecarea mea și vindecarea celor pe care îi întâlneam.
Am crescut în sunete și în muzică. Nu eram conștientă pe vremea aceea că rezonez atât de puternic cu fiecare sunet pe care îl aud. Nu eram conștientă de adevărata putere a sunetelor și de vibrația lor; și nici de faptul că tot acest Cosmos este alcătuit din sunete.
În mod ironic, deși muzica este cea care mi-a deschis căile în viață și toate experiențele mele sunt note muzicale pe portativ ce alcătuiesc simfonii întregi, nu am simțit să fac carieră în muzică sau să îmi deschid această cale. Am simțit însă, că muzica este cea mai adâncă intimitate și profunzime a mea și a fost întotdeauna cadoul pe care mi l-am făcut eu mie, sufletul meu muzical cânta omului ce se forma. Cântă alinarea, cânta tristețea, cânta bucuria, cânta dorul, cânta viața.
Legătura mea spirituală cu sunetele nu mi-a permis niciodată să învăț ceva ce ar putea să distorsioneze și să limiteze dimensiunea mea sonoră.
Muzica m-a ținut în viață, muzica și iubirea pentru Natură și pentru tot ce are Inimă.
Muzica mi-a deschis calea spre Viziune.
Așadar...
Această pagină, s-a născut din Dragoste, Respect și Recunoștință pentru Sunete. Și îi invit pe toți cei care rezonează cu aceste cuvinte să mi se alăture în această călătorie (știu că suntem mulți) și să împărtășim lumii Sunete de Om, să ne desenăm viața prin sunete și simțire și să conștientizăm impactul pe care acestea le au asupra noastră și asupra întregii planete, a întregului cosmos.
La început a fost Cuvântul. Cuvântul este Sunet. Marele Om. 
Ascult. Ascultă.  Hai să ascultăm împreună. 


Foto Credit: Andrei Voinea